Comportamentul nostru alimentar este individual datorită unui sistem complex de stimuli din mediu, precum și „al treilea creier” dintre sistemul nervos central și stomac.
Mulți factori influențează modul în care mâncăm – când mâncăm, cât de des, ce alimente alegem.
Potrivit lui Alexander Johnson, profesor asociat de neuroștiințe comportamentale la Universitatea de Stat din Michigan, vederea ne oferă o modalitate de a evalua și alege ce alimente să consumăm. Când mâncarea este prezentată într-o manieră plăcută din punct de vedere vizual, este primită mai favorabil. Un exemplu al acestui aspect al alimentației este cu copiii – în unele cazuri în care preferințele unui copil nu includ legume și fructe, soluția este să prezinți acel aliment ca pe ceva similar cu ceea ce ei percep ca fiind gustos. Un studiu științific arată că prezentarea legumelor în ambalajele folosite într-un restaurant fast-food poate face copiii mai predispuși să le mănânce și să le găsească gustoase.
Pe lângă stimulii senzoriali primiți prin vedere și miros, organismul însuși reproduce semnale care influențează modul în care gândim despre mâncare. Un exemplu în acest sens este foamea – nevoia biologică de a ne umple stomacul. Când suntem hrăniți, semnalele sunt trimise din tractul gastrointestinal către creier că nu mai pot fi luate alimente – aceste semnale sunt transformate într-un sentiment de sațietate.
În unele cazuri, creierul nu are nevoie de stimuli externi precum aroma și aspectul alimentelor pentru a forma o preferință pentru anumite alimente – în astfel de cazuri, aceștia pot fi obținuți ca urmare a conținutului caloric al alimentelor.
Nervul vag este o componentă cheie în legătura dintre stomac și creier – transmite informații despre nutrienții primiți către creier. În plus, are un rol în simțul gustului, precum și în funcționarea generală a tractului gastrointestinal.
Deteriorarea funcției unuia sau a unei combinații a mai multor factori în comportamentul alimentar duce la tulburări de alimentație. Anorexia, de exemplu, poate fi explicată ca o boală în care semnalele din stomac, cum ar fi senzația de foame, nu declanșează motivația de a mânca. Iar în bolile legate de consumul excesiv de alimente, o posibilă explicație este că senzația de sațietate și plăcere nu duce la oprirea din alimentație, ci la consumul mai multor alimente decât este necesar.
Referinte:
Johnson, A. Mănânci cu ochii, cu intestinul sau cu creierul? Un neuroștiință explică cum să-ți asculți foamea în timpul sărbătorilor (theconversation.com)
Johnson, A. Mâncarea dincolo de nevoia metabolică: modul în care indicii de mediu influențează comportamentul de hrănire: tendințe în neuroștiințe (cell.com)
