Stima de sine scazuta devine adesea chiar bastonul din roata care ne ruineaza cel mai mult viata si da nastere altor complexe.
Dar iată paradoxul: toți am venit odată pe această lume cu o credință nesfârșită în noi înșine.
Copiii foarte mici nu au probleme cu stima de sine. Și abia pe măsură ce îmbătrânim începem să ne pierdem încrederea în abilitățile noastre. De ce se întâmplă acest lucru și cum să nu distrugi stima de sine a copilului tău? Să ne ocupăm de Amy Krolevetskoy – metodolog al platformei online de predare a englezei copiilor Novakid.
A răni cu un cuvânt
Potrivit psihologilor, punctul de plecare în formarea stimei de sine a copilului sunt cuvintele și frazele pe care părinții i le spun. „Totul este clar cu tine”, „mâinile sunt cârlige”, „un maestru meșteșugar”, „tu mereu sapi” – un adult are suficientă forță interioară pentru a nu lua aceste „etichete” în serios.
Dar psihicul copilului pur și simplu nu este capabil să reziste unor astfel de fraze caustice. Chiar dacă cuvintele jignitoare scapă de părinți într-un moment de disperare, ele se acumulează treptat în subcortexul copilului și formează o atitudine de neinvidiat față de sine. Subconștientul copilului face o concluzie simplă și crudă: „Din moment ce toată lumea crede că nimic nu va veni de la mine, asta înseamnă că așa este.”
Fobia greșelilor
Școala primară devine o piatră de hotar importantă în formarea stimei de sine. Aici dragostea excesivă a adulților pentru comparații joacă o glumă crudă copiilor. Apropo, acest obicei este deosebit de caracteristic spațiului post-sovietic. „Lena a primit un A pentru dictare, iar tu doar un patru. Ești mai prost decât Lena? – bunica agresează nepotul sau nepoata nefericită. Comparațiile nesfârșite ale fraților și surorilor mai mici cu cei mai mari, ale propriilor copii cu colegii de clasă dau naștere inevitabil la o teamă panicată de a greși un copil.
Fobia greșelilor este asociată și cu așa-numitul sindrom al elevului excelent. De obicei, se dezvoltă la copiii „supralaudați”. În acest caz, stima de sine a copilului devine complet dependentă de note mari și laude constante. Și chiar și un eșec minor (cum ar fi un B plus la un test) fie te duce într-un abis de descurajare, fie te duce la isterie.
Neputință învățată
Neputința învățată în psihologie este incapacitatea unei persoane de a efectua orice acțiune fără ajutorul altora. Orice sarcină „necunoscută”, orice complexitate este percepută ca un obstacol de netrecut. Neputința învățată se dezvoltă adesea la adolescenții care au fost lăudați în mod constant în copilărie și nu li s-a permis să-și exercite independența.
La început, adulții fac totul pentru copil, iar apoi sunt indignați că nu știe să gătească paste sau să spele vasele. Trecerea de la supraprotecție la reproșuri constante ucide încrederea în sine a unui adolescent și îl programează pentru eșec. „Sunt atât de prost, nu mi se va întâmpla nimic bun”, își spune copilul.
Cum să crești stima de sine a copilului tău (și să nu exagerezi cu laude)
Simțiți-vă liber să vă amintiți exemple din copilărie: cât de prost v-ați pregătit pentru un test de algebră, cât de prost ați picat un test de educație fizică la nivel național sau ați uitat un vers memorat chiar la tablă. Să știe copilul că și mama sau tatăl lui s-au aflat cândva în situații incomode și au crescut totuși pentru a fi oameni buni.
Dacă este dificil să renunți la comparații, transformă-le într-un joc. De exemplu, comparați rezultatele copilului dvs. de azi cu cele de ieri. „Uau, ai rezolvat toate exemplele în 25 de minute! Și ieri ți-a luat o jumătate de oră întreagă.”
Găsiți un hobby în care copilul dumneavoastră să se poată realiza și să obțină succes. Este greu să te consideri un eșec când vorbești engleza mai bine decât oricine din clasa ta sau știi să construiești roboți.
Când lăudați, concentrați-vă nu pe calitățile copilului, ci pe acțiunile acestuia. Expresia „Ești atât de inteligent”, deși plăcută, contribuie la formarea sindromului elevului excelent. Ar fi mai corect să spui „Te-ai descurcat atât de bine astăzi”. O astfel de laudă va fi meritată și nu va conduce copilul pe „piedestalul inteligent”, de pe care atunci va fi foarte înfricoșător să cadă.
Nu abuzați de laude fără motiv. A sărit pe muzică – va crește și va deveni balerină, mâzgălit în jurnalul tatălui ei – ce artistă! Mulți părinți își laudă copiii pentru literalmente totul. Dar, mai devreme sau mai târziu, un copil trebuie să se alăture unei societăți în care nimeni nu este dornic să-și laude fiecare pas. Drept urmare, stima de sine începe să se topească în fața ochilor lui. Astfel de copii cresc adesea nesiguri și timizi.
