Mulți iubitori de câini sunt siguri că „fu” și „nu” sunt comenzi sinonime.
Cu alte cuvinte, există o credință larg răspândită că aceste exclamații sunt interschimbabile.
De fapt, cele două comenzi populare trebuie folosite în situații complet diferite.
Din păcate, unii proprietari de câini nu sunt conștienți de acest lucru. Ca urmare, apar dificultăți în creșterea și antrenamentul animalului.
De asemenea, devine mai dificil pentru animalul de companie: din cauza confuziei, este posibil ca prietenul patruped să nu înțeleagă ce vor de la el.
Esența comenzii „fu”
Această comandă trebuie utilizată numai atunci când este necesar să se stabilească o interdicție completă a câinelui, care nu va fi niciodată anulată.
De exemplu, câinele a început să încerce să mănânce pietre. După ce a auzit „ugh”, animalul de companie trebuie să înțeleagă: acțiunea trebuie oprită de urgență și nu poate fi repetată în niciun caz.
Comanda „fu” este utilă atunci când câinele face ceva periculos sau extrem de nedorit.
Esența comenzii „nu”.
Această comandă poate fi descrisă după cum urmează: „Deocamdată este interzisă, dar atunci poate o voi permite.”
Cu alte cuvinte, comanda „nu” nu înseamnă o interdicție categorică, ci doar o interdicție temporară.
Exemplu: câinele a început să mănânce ceva gustos, dar proprietarul nu a dat încă o astfel de permisiune. În același timp, persoana știe că mai devreme sau mai târziu va permite câinelui să înceapă să mănânce.
Concluzia principală: nu confunda comenzile „fu” și „nu”! Înțelegeți că fiecare dintre aceste exclamații are propriul său sens.
Anterior, ți-am spus cum să-ți împiedici câinele să se plângă singur.
