Un copil, ca orice adult, se străduiește să crească, dar pentru ca această creștere să fie vizibilă și de înțeles, trebuie să înțelegi pe ce ar trebui să se bazeze creșterea ta.
Dacă copilul nu scrie un jurnal, atunci, în consecință, va trebui să îl construiască în relație cu alte persoane, în special cu semenii.
Și acest lucru va face ca copilul să fie dependent de opiniile altor oameni în viitor, ceea ce face dificilă formarea oricăror caracteristici personale.
Medicul de familie expert Valentin Shishkin ne spune mai multe despre motivul pentru care un copil trebuie să țină un jurnal personal.
Copilul va avea o medie, încearcă să fie ca toți ceilalți. Iar pentru ca un copil să aibă unicitate, trebuie să fie învățat să țină un jurnal și să explice de ce este nevoie de el. Este nevoie de un jurnal doar pentru ca copilul să înțeleagă cât de mult se mișcă în creșterea lui. Este necesar ca urmărirea să aibă loc pentru ca el să o citească. Nu poți să-i citești jurnalul personal fără permisiunea copilului.
La urma urmei, scopul principal al jurnalului este de a exprima ceea ce nu i se poate spune unei alte persoane, precum și de a reface creșterea personală internă care se notează în raport cu momentele vitale, care atinge cele mai profunde șiruri ale organizării mentale a unei persoane și atitudinea lor față de aceste momente.
Când copilul își va reciti jurnalul în viitor, va înțelege că în acel moment a fost important pentru el, a fost cel mai important din viața lui, dar acum i se pare mai puțin important sau, dimpotrivă: așa cum se dovedește, am înțeles atunci, că acest lucru este atât de important, dar acum nu îl am, adică copilul va putea înțelege că atunci trebuie să facă ceva lucru și să se miște în cealaltă direcție.
Prin urmare, merită să citiți jurnalul personal al unui copil numai dacă copilul are încredere în ceea ce privește citirea și își citează propriul jurnal. În niciun caz nu poți forța pe nimeni aici și nici nu poți să-l citești. De ce?
Dacă o citește un adult, el își va schimba în consecință atitudinea față de copil sau va încerca să schimbe cumva aceste gânduri care există la un moment dat în timp. Dar dacă un adult își amintește cum s-a dezvoltat percepția lui despre lume, cum s-a format viziunea sa asupra lumii, atunci își va aminti că gândurile și viziunea lui asupra lumii în acel moment ar fi putut fi mult mai rele și mai copilărești.
Faptul că o persoană va încerca să-și atingă viziunea asupra lumii cât mai mult posibil poate perturba foarte mult interacțiunea de încredere dintre un adult și un copil. Și încrederea este tocmai factorul de bază în construirea relațiilor.
Și cel mai important, încrederea dintre părinte și copil este cheia siguranței copilului însuși. Pentru că în acest caz, dacă copilul are îndoieli, de exemplu, ce să facă într-o situație dată, se va adresa mai întâi la părinți.
Iar părinții, cu nivelul adecvat de încredere, vor putea influența corect alegerea copilului și să o facă corectă, aplicându-și deja experiența de viață într-o situație dată. Dar din nou, decizia trebuie discutată în așa fel încât copilul să nu aibă nici măcar îndoiala că el este persoana finală care va lua decizia, indiferent despre ce este vorba: admiterea la universitate, relațiile cu semenii, cu sexul opus și în orice stadiu al dezvoltării vârstei, inclusiv 60 de ani, când principalul lucru este că părinții sunt în viață în acel moment.