Foto: Getty Images/Gulliver
Ca părinţi se întâmplă adesea să ni se pară neobișnuit și ciudat comportamentul copiilor noștri. Adevărul este că este al naibii de greu să tragi o linie între comportamentul normal și cel tulburător, pentru că fiecare copil este propriul și unic Univers. Dar de unde știm dacă copilul nostru are nevoie de terapie profesională? Acestea sunt câteva dintre semnele care ar trebui să atragă atenția fiecărui părinte.
1. Reacția excesivă în situații de zi cu zi
Comportamentul „disruptiv” la copiii de până la 10 ani poate fi cauzat de anxietatea suprimată, potrivit Institutului de Sănătate Mintală a Copilului din SUA. Reacția excesivă este un răspuns psihologic realizat de mintea copilului. Aceasta este o modalitate prin care machuganii își exprime sentimentele ascunse – disconfort interior, frică, furie.
2. Izbucniri de furie
Toți părinții știu că, la un moment dat, vor trebui să se confrunte cu scâncete și gânghie, iar asta este perfect normal. Dar dacă comportamentul furios este o normă la care copilul recurge prea des, trebuie să „sapă” în problemă. Crizele de furie frecvente pot semnala semne de anxietate, hiperactivitate și deficit de atenție în copilărie. Un terapeut poate identifica cu ușurință rădăcinile furiei copilului tău și, astfel, poate oferi soluții mai concentrate pentru cazul specific.
PĂRINȚI, NU ȘTIȚI ÎNTOTDEAUNA CE E MAI BUN PENTRU COPII TĂI
3. Se izolează
Fiecare copil are nevoie de puțin timp petrecut în tăcere și izolare. Dar în ce măsură aceasta devine o preferință pentru ei? Când încep grădinița sau școala, cei mai mulți copii socializează, nu se pot opri din a vorbi despre ziua lor, vor să iasă cu prietenii sau să se joace cu părinții. Dar sunt mulți alți copii care preferă să stea liniștiți sau să se joace singuri. Aceste mici semne pot deschide ușa mare către anxietatea socială.
4. Incapacitatea de a se concentra
Mulți copii tind să fie distrași, dar în cele din urmă reușesc să-și termine sarcinile și să-și scrie temele. Ar trebui să fiți atenți dacă concentrarea lor scade până la punctul în care copilul nu poate sta nemișcat, este ușor distras sau are dificultăți de învățare.
