Alopecia areata (alopecia areata) reprezintă caderea parului localizata sub formă de zone ovale fără inflamație vizibilă a pielii. Este asociat cu boală autoimună și un infiltrat limfocitar în jurul foliculilor de păr. 10-20% dintre persoanele cu alopecia areata au antecedente familiale, au fost găsite cel puțin 16 loci genetici responsabili. Riscul de alopecie areata este crescut în tulburările cromozomiale, cum ar fi sindromul Down, sindromul autoimun poliglandular de tip 1, afecțiunile autoimune precum vitiligo și tulburările tiroidiene.
Există o ipoteză care este susținută de examenul histopatologic al foliculilor din alopecia areata. Observat infiltrat perifolicular de celule T, o zonă care este în mod normal rară în celulele imune. Se crede că autoantigenele foliculului de păr sunt prezentați celulelor T CD8+ autoreactive, cu atac autoimun ulterior asupra foliculului anagen, care intră prematur în faza telogenă cu eventual căderea părului.
Căderea părului se poate manifesta în diferite moduri. Alopecia areata neregulată este cea mai frecventă, caracterizată prin căderea focală a părului, bine delimitate pete unice sau mai multe ovale de piele cu aspect normal. Cel mai des este afectat scalpul, dar pot fi afectate si barba, sprancenele, genele si alte zone paroase.
Următoarele sunt mai puțin frecvente tablouri clinice: de alopecie totală (căderea completă a părului pe cap, la 5% dintre pacienți), alopecia universală (căderea completă a părului de pe corp, până la 1% dintre pacienți), ofiaza (căderea părului pe partea occipitală și temporală a scalpului, model în formă de bandă), ophiiasis inversus (căderea părului pe scalpul frontal, temporal și parietal, mimând chelie masculină), poate exista și pierderea firelor de păr pigmentate – „încărunțire peste noapte”.
Pe periferia peticilor chelii pot fi observate pete caracteristice „pări semnul exclamării”, datorită unei părți distale groase și a unei părți proximale subțiri care pătrunde în scalp. Rezultatul arestării anagenului și subțierea trunchiului. Înainte de căderea părului, unii pacienți pot avea o senzație locală de mâncărime sau furnicături. La 30% dintre pacienți, pot fi observate modificări ale unghiilor – indentare, brăzdare, coilonychia (dentație centrală), onichorexis (friabilitatea excesivă a unghiilor), trahionichie (distrofie a unghiilor), linii Beau, onicoliza (separarea unghiei de pat unghial). , pete roșii în lunula și altele.
ÎN diagnostic diferentiat Trebuie incluse sifilisul secundar, tricotilomania, lupusul eritematos discoid, tinea capitisului, alopecia androgenetică, efluviul telogen, lichenul planopilar.
Pentru a stabili un diagnostic este necesar trihoscopie – examinarea foliculului de par, a parului si a scalpului cu dermatoscop, test de tractiune a parului – presupune prinderea a 40–60 de fire de par grupate strans si aplicarea unei tracțiuni usoare. Este pozitiv atunci când mai mult de 10% din firele de păr sunt smulse cu ușurință. Alopecia areata este de obicei diagnosticată pe baza tabloului clinic, dar testele suplimentare pot ajuta la stabilirea diagnosticului. Serologia pentru a exclude lupusul și testul RPR pentru a exclude sifilisul secundar. La efectuarea unei biopsii cutanate, se observă histologic infiltrații de limfocite în jurul foliculilor de păr anagen.
Tratament – dirijat la infiltratul inflamator. În multe cazuri, cel mai important factor este sprijinul psihologic din partea dermatologului, familiei și a grupurilor de sprijin.
Tratamente pentru alopecia areata ușoară (sub 50% implicare a scalpului) – injecțiile intralezionale cu corticosteroizi, injecțiile cu triamcinolon în zonele cu alopecie pe scalp, barbă sau sprâncene, au efect imunosupresor și pot accelera creșterea părului, soluția de minoxidil în combinație cu alte terapii.
Tratarea alopecia areata extinsa (mai mult de 50% implicare a scalpului, alopecie totalis și universalis) – imunoterapie locală, corticosteroizi sistemici (pentru utilizare pe termen scurt în cazuri refractare sau severe). Inhibitori JAK – FDA aprobă baricitinib pentru alopecia areata severă. Inhibitorii JAK blochează răspunsul inflamator mediat de celulele T despre care se crede că este responsabil pentru deteriorarea foliculului de păr. Tofacitinib oral, baricitinib și ruxolitinib par a fi mai eficiente decât preparatele topice.
Ameliorarea a fost raportată și după alte tratamente mai puțin frecvente și mai puțin studiate – metotrexat, ezetimib-simvastatin, antidepresive. Remediile locale includ – retinoizii topici, plasma bogata in trombocite, microneedling. Răspunsul la tratament este foarte variabil și căderea părului poate reapari atunci când terapia este oprită.
Pacienții care refuză tratamentul farmacologic sau cei cu un răspuns incomplet pot folosi peruci, gene false și tatuarea sprâncenelor. Poate apărea recreștere spontană si refacerea parului. Cu toate acestea, recidiva este, de asemenea, obișnuită, iar pacienții pot avea mai multe faze de cădere a părului și de recreștere ulterioară. Prognosticul nefavorabil este asociat cu debut precoce, căderea părului corporal, afectarea unghiilor, atopie, istoric familial.
Referinte:
1.
2.
