Jocurile sunt o parte importantă a dezvoltarea copiluluipr. Acestea includ procesele de învățare, activitatea fizică, socializarea și îndeplinirea rolului de adult. Jocurile devin treptat din ce în ce mai complexe și conțin din ce în ce mai multe elemente de imaginatia. La 2 ani, copilul imită acțiuni obișnuite din viața de zi cu zi a adulților – cumpărături sau adormirea unei păpuși. La 3-4 ani, intriga jocurilor devine mai complexă – de exemplu, mersul la grădina zoologică sau călătoriile. La vârsta de 4-5 ani, copilul creează deja complet povestea jocurilor conform imaginației sale – un joc de călătorie pe Lună, căutarea dinozaurilor și altele.
După împlinirea vârstei de 3 ani, jocurile sunt definite ca fiind cooperative – cum ar fi construirea unui turn de cuburi, ulterior devin jocuri de rol – jocul într-un castel, de exemplu. Pe măsură ce dezvoltarea progresa, o preponderență tot mai mare a regulilor în jocurile. Inițial, acestea au ca scop întrebarea și împărtășirea, iar apoi se transformă în reguli care se schimbă constant în timpul jocului, în funcție de dorințele participanților. La 5 ani, copiii înțeleg deja că regulile jocului nu pot fi schimbate.
Jocul capătă valoare semnificativă pentru copii – permite asigurarea controlului asupra anxietatearezoluție de conflictele și este un fel de mijloc pentru creativitatea lor. Copiii folosesc joaca pentru a se calma emotiile, pentru a dobândi superputeri imaginare – de exemplu, jucând supereroi sau dinozauri, sau pentru a obține lucruri la care nu pot ajunge în viața de zi cu zi – de exemplu, a avea un prieten imaginar. Imaginația se manifestă în desen, colorat și alte activități creative. Imaginile și emoțiile pe care copilul le pune în desene sunt adesea o reflectare a stărilor emoționale care ocupă mintea copilului.
Schimbări emoționale joacă de asemenea un rol cheie în această etapă a dezvoltării copilului. Învață să accepte limitările mediului înconjurător și comunică cu tot mai mulți oameni. La 2 ani, restricțiile comportamentale sunt în mare parte externe. După împlinirea vârstei de 5 ani însă, restricțiile sunt mult interiorizate, ceea ce ajută copilul să aibă control comportamentul ești în mijlocul grădiniței și apoi școlii. Realizarea cu succes a acestui control comportamental se bazează pe cele precedente dezvoltarea emoțională. Constă în capacitatea copilului de a folosi imagini interiorizate sau de a se referi la o relație stabilită cu un adult în care are încredere, oferindu-i astfel un sentiment de siguranță în condiții de stres.
Atașamentul și dragostea pe care copilul le construiește față de părinți este un element cheie pentru construirea eficientă a acestuia control de sine în comportament. În această etapă, copilul înțelege ce comportament este acceptabil și ce influență are asupra părinților și celor din jur cu care a construit o relație. Copiii preșcolari învață limitele comportamentului acceptabil și își exagerează cu acțiunile, ceea ce provoacă atenția celorlalți, deși este adesea negativă. Cel excesiv controlul parental poate suprima inițiativa la copii, în timp ce lipsa acesteia poate duce la anxietate.
Controlul este un aspect cheie al Dezvoltarea copilului. Își dă seama că nu poate controla multe elemente din viața de zi cu zi – locurile pe care le vizitează, timpul pe care îl petrece acolo și chiar ceea ce primește ca răspuns la dorințele sale. Copilul tinde să-și piardă controlul interior și acest lucru duce la brusc modificări ale comportamentului și dispoziției. Aceste manifestări sunt caracteristice după vârsta de 1 an și se observă cel mai mult între 2 și 4 ani. Astfel de schimbări bruște de dispoziție și comportament care durează mai mult de 15 minute sau apar de mai mult de 3 ori pe zi sunt adesea o expresie a bolilor subiacente, a problemelor emoționale și sociale și a tulburărilor de dezvoltare.
Referinte:
Nelson Textbook of Pediatrics, Ediția a 21-a, Elsevier, 2020
