Am crescut la o fermă. Tatăl meu era muncitor agricol angajat, iar mama avea grijă de toată familia. Eram șase frați și surori, eram al cincilea copil din familie. Aveam puțini bani, dar m-am simțit întotdeauna iubit, niciodată nu m-am simțit lipsit. Am fost un om bogat în multe privințe. Aveam două camere, nicio bucătărie adevărată (era o cameră destinată acestui scop), fără apă curentă, fără baie interioară, fără televizor sau telefon. Aveam curent electric.
Care sunt lecțiile pe care le-am învățat crescând în acest mediu?
1. Am învățat să împărtășesc.
Eram patru surori și dormeam în două paturi, două într-un pat. Orice ți-a trecut prin cap, am împărtășit-o.
2. Am învățat să am grijă de puținul pe care îl am și să fiu recunoscător.
Aveam fiecare o pereche de pantofi, niște haine și o jucărie pe care le-am luat de Crăciun. Așa că a trebuit să avem grijă de puținele lucruri pe care le aveam și să nu luăm totul de la sine înțeles. La zilele noastre de naștere, era mereu un tort de casă, iar cadoul era să decojim aluatul crud din bol și să mănânci glazura nefolosită.
3. Am învățat să-mi folosesc imaginația.
Când ai puține jucării, trebuie să-ți faci singur. Am mers pe cutii înalte de roșii pe care le-am legat de picioare cu o frânghie. Ne-am jucat cu anvelopele vechi și butoaiele goale, rostogolindu-le și alergând după ele. Obișnuiam să inventam piloni care erau potriviti pentru acest scop.
4. Am invatat sa mananc pana imi este foame, nu satul.
Mâncarea era limitată, dar echilibrată. Fiecare avea partea lui, mama împărțea porțiile astfel încât să fie o sumă egală pentru toată lumea. Nu mi-a trecut prin cap că ai putea mânca înghețată direct din cutie până când am crescut. Nu am avut niciodată probleme cu greutatea pentru că am mâncat corect și am apreciat mâncarea pe care o aveam.
5. Am învățat că oamenii fac din casă o casă, nu din numărul de camere.
Nu aveam mult spațiu liber, dar ne aveam unul pe celălalt. Am vorbit, ne-am jucat, am râs… ei bine, uneori se întâmpla să ne certam pentru ceva.
6. Am învățat să lucrez în echipă.
Când locuiești într-un spațiu mic, trebuie să lucrezi în echipă. Așa dobândești obiceiuri bune de muncă și înveți ce este munca grea.
Uneori, am câștigat bani ajutând fermierii să-și iriga recoltele. Și în restul timpului, am încercat mereu să ținem casa ordonată, astfel încât să fie loc de trecut.
Când mă uit înapoi la copilăria mea și la valorile pe care le-a creat în mine, îmi dau seama cât de norocoasă am fost și ce copil fericit am fost. Da, lucrurile sunt mult mai bune și mult mai ușoare acum, dar am fost crescut să știu care sunt lucrurile importante în viață și de ce ai nevoie cu adevărat pentru a fi fericit.
Aceștia sunt oamenii cu care vă împărtășiți viața – amintirile pe care le faceți împreună și râsetele pe care le împărtășiți.
Lucrurile nu te fac fericit. A trăi în momentul prezent și a trăi fiecare zi cu dragoste care îți umple inima îți poate aduce fericire.
Cumpar doar ce am nevoie. Am mâncare, adăpost, apă, aer de respir și oameni de iubit care mă iubesc înapoi.
Sunt recunoscător pentru ceea ce am care aduce confort în viața mea. Am grijă de lucrurile mele, de mobilierul meu, de toate acele lucruri mărunte care îmi fac viața mai frumoasă și mai ușoară.
Avem de ales să ne schimbăm viața dacă vrem. Cu multă muncă și vise, orice este posibil. Nu există obstacol pe care să nu-l poți depăși. Învățăm de la ei și mergem mai departe.
Adevărata fericire nu are preț. Fericirea este ceva ce alegem cu propria noastră gândire și percepție.
Uneori mă uit la oameni cu o mentalitate materială. Tot ce le pasă este cum să cumpere ceva, să aibă o altă achiziție.
Se amăgiră că așa vor găsi fericirea, dar fericirea nu poate fi cumpărată.
Totul depinde de modul în care noi înșine acceptăm viața. Dragostea din inimile noastre. Oamenii pe care îi cunoaștem și îi iubim. Amintirile pe care ni le aduce viața.
Și când moartea va bate la ușă, ceea ce va conta este cum am iubit, cum am trăit și ce și-au amintit oamenii despre noi. Oamenii nu-și vor aminti casa în care ai locuit sau lucrurile pe care le aveai.
Oamenii își vor aminti de râsetele pe care le-ați împărtășit, de discuțiile lungi, de lecțiile pe care le-ați învățat și, cel mai important, de dragostea pe care ați împărtășit-o.
La sfârșitul zilei, acesta este ceea ce ne face umani, felul în care am atins viețile altora, dragostea pe care am dat-o și am primit-o, care va conta și va fi amintită. Este acesta tipul de amintiri pe care le construim la oameni? Vor zâmbi oamenii când se vor gândi la noi, vor râde?
Autor: Debbie Bills Sursa:
