Sursa: iStockphoto
Țesut adipos este cel mai mare organ endocrin din organism și este implicat într-o varietate de procese, inclusiv întreținere echilibrul zahărului din sângeproducția de hormoni steroizi, imunoreglarea, hematopoieza și întreținerea sănătate reproductivă. În țesutul adipos, conversia de androgeni – hormoni sexuali masculini în estrogeni, de estradiol în estronă și dehidroepiandrosteron în androstendiol. Astfel, cantitatea și distribuția țesutului adipos pot avea un impact semnificativ asupra sănătății reproducerii.
Capacitatea țesutului adipos de a se acumula hormoni în adipocite – celulele adipoase și, de asemenea, le metabolizează și le transformă prin reacții enzimatice locale pot afecta semnificativ starea funcțională a axei reproductive. Creșterea depunerilor tisulare de grăsime în obezitatea poate modifica echilibrul dintre biodisponibilitatea estrogenilor, androgeni și hormonii sexuali circulanți, care modifică nivelurile plasmatice ale globulinei care leagă hormonii sexuali și pot duce la manifestări clinice și disfuncții ale axei hipotalamo-hipofizo-gonadal.
Majoritatea hormonilor sexuali sunt concentrați în principal în țesutul adipos, nu în sânge. Astfel, concentrarea acestora hormoni la pacienţii obezi este mai mare decât la pacienţii cu greutate normală. Un alt mecanism prin care obezitatea poate crește riscul de menstruație neregulată și lipsa ovulației, este prin producerea de molecule de semnalizare din țesutul adipos cunoscut sub numele de adipokine. Acestea au efect asupra semnalizării hipotalamo-hipofizare și duc la suprimarea ovulației. Cresterea de masa corpului iar cantitatea de țesut adipos alb provoacă o stare de hipoxie relativă în grupuri individuale de celule adipoase, ducând la un răspuns inflamator care este urmat de eliberarea acestor molecule. Leptina, adiponectina și rezistina sunt printre cele mai studiate adipokine care influențează sănătatea reproducerii la pacienții obezi.
Adiponectina a fost implicată în creșterea utilizării tisulare a acizilor grași, suprimarea aterosclerozei, fibroza hepatică și producția hepatică de glucoză, precum și potențiale efecte antiinflamatorii. Nivelurile de adiponectină scad în obezitate și aceasta este asociată cu scăderea sensibilității la insulină, cu dezvoltarea rezistenta la insulina și hiperinsulinemie. Astfel, adiponectina poate oferi o legătură importantă între obezitatearezistența la insulină și hiperandrogenismul rezultat – concentrații serice mari de hormoni sexuali masculini. Concentrația scăzută de adipokine la pacienții obezi poate influența formarea foliculilor și modularea secreției de hormoni sexuali, ducând la tulburări de reproducere.
Referinte: