Foto: iStock/Gulliver
Ce face marea atât de albastră? Fericirea copiilor. Este gros, moale, elastic, crocant și foarte, foarte albastru. Totul se reflectă în ea – cerul, marea, ochii mamelor, zâmbetele taților.
Dacă cineva poate face albastrul mai albastru, umed mai umed, însorit mai însorit, sunt tații. Mamele sunt doc, nisip, umbrelă și îmbrățișare, tații – navă, călătorie, val și scufundări.
O ușoară încuviințare din cap, un clipit aproape invizibil, este suficient pentru a umple doi ochi strălucitori de vară. Nimeni nu mai pierde timpul. Se țin de mână și merg la alt albastru. Se săpa gropi, se plantează copaci, se construiesc castele, se călăresc roți, se luptă cu valurile, se prinde vântul, se eliberează gândaci, se construiesc vetre, se aprind focuri, se încălzesc amintirile, se întăresc mușchii, se leagă noduri, se coase. se termină iubirea, sentimentele se formează, se nasc bărbații.
Lumea taților este un puzzle al celor mai incitante evenimente, al celor mai învinse temeri, al celei mai puternice afecțiuni, al celor mai sigure lecții, al celei mai profunde încrederi, al celei mai ferme siguranță. Lumea Părinților este un manual de viață, un cvintet de sentimente, o carte împotriva pierderii.
Eu și tatăl meu făceam găuri atât de mari în nisip – mi-a spus un băiat cu ochi foarte, foarte negri – el m-a învățat, iar acum este în rai.
Părinții sunt încă aici chiar și atunci când sunt plecați. Pentru că continuă să iubească, să zâmbească și să umple albastrul mării.
Dacă bărbatul de lângă tine:
Știe despre fericire doar cât să-l trezească dimineața și să-l învelească seara…
Îți iubește cele mai multe ciudații și se preface că nu observă restul…
Oftă foarte mic în fața bagajului uriaș înainte de fiecare călătorie…
Încerc să ne împrietenești cu navigarea…
Înjura nume de animale răpitoare și plante otrăvitoare în timp ce copiii sunt în mașină…
Se oprește de fiecare dată când vrei să săruți o floarea soarelui…
Colectează o săptămână întreagă din muzica ta preferată pentru a dura toată călătoria…
Spatele lui nu se satură niciodată să poarte amintiri…
Mâinile lui nu se obosesc să-ți caute…
El face un copil care plânge să râdă atât de priceput încât orice clovn l-ar invidia…
Cu cât umărul lui absoarbe mai multe lacrimi, cu atât devine mai greu și mai puternic…
Poate prinde un gândac, o meduză, o șopârlă și un copil care căde cu aceeași agilitate…
Poate face o jucărie dintr-un fir de iarbă…
Undeva sub stâncă prosoape de plajă, jucării gonflabile și un copil pe umeri care zâmbește și îți spune ceva atrăgător…
Pictând pe spate cu scoici…
Nu numai că lasă urmele maternității pe corpul tău, dar le și iubește…
Nu numai că le iubește, dar nu se uită la femeile perfecte din jur…
El spune că marea fără tine este doar o băltoacă…
El nu se joacă doar cu copiii, le creează lumi…
El nu doar îi iubește, ci le construiește dragostea…
El nu este doar în viețile lor, dar viețile lor sunt construite pe umerii lui…
…arata-i cat de fericit esti cu el.
Dacă nu există, creează-l. Cel puțin în fiul său.
Pentru ca marea să fie mereu albastră.
Autor: Ina Zareva
