sindromul Bartter (Troc) este o boală tubulară renală ereditară inclusă în grupul de cele rare boli. Mutațiile sunt observate în mai multe gene care codifică transportori și canale implicate în reabsorbția sodiului în tubul gros ascendent al ansei lui Henle. ~25% din sodiul filtrat este reabsorbit în această parte, care joacă un rol important în menținerea volumului plasmatic și a echilibrului electrolitic.
Principalul canal ionic din membrana luminală responsabil pentru acest proces este NKCC2 (cotransportator sodiu-potasiu-clorură sensibil la furosemid). Cea mai caracteristică a sindromului este combinația de pierderea cantităților excesive de sare și potasiu în urină, hipokaliemie și alcaloză metabolică. În plus, pacienții cu sindrom Bartter prezintă hiperaldosteronism hiperreninemic cu tensiune arterială normală sau scăzută, rezistență vasculară periferică scăzută și sensibilitate scăzută la medicamentele antihipertensive.
Sindromul este asociat cu creșterea mortalității prenatale și neonatale, întrucât dezvoltarea intrauterină a fătului poate fi însoțită de polihidramnios, care prezintă risc de naștere prematură. Incidența bolii este estimată la aproximativ 1 din 1.000.000 de locuitori. Mutații ale mai multor gene care codifică transportori implicați în reabsorbția sării în capătul gros al membrului ascendent al ansei lui Henleprovoacă diferite tipuri de sindrom Bartter.
Ele sunt în prezent clasificate în subtipuri în funcție de mutațiile genetice implicate: tipul I-cauzate de mutatii in Canalul NKCC2 (respectiv gen SLC12A1), tipul II– mutații în Canal ROMK (gena KCNJ1), tipul III– mutații în Canalul CLC-Kb (gena CLCNKB), tipul IVa– mutații în barttin (BSND gen) și tipul IVb– mutații în CLC-Ka și CLC-Kb (genele CLCNKA și CLCNKB). Aceste mutații ale genelor descrise sunt transmise autosomal recesiv.
De asemenea, există tip V a sindromului Bartter, în care mutații ale CASR (receptor sensibil la calciu). Se caracterizează prin autosomal dominant hipercalciurie hipocalcemică.
Se păstrează tabloul clinic al sindromului hipokaliemie rezultat al tulburării tubare. Copiii suferă de slăbiciune musculară, crampe musculare, slăbiciune generală și oboseală. Adesea au un aspect subnutrit și o creștere îngreunată. Pierderea de sodiu și apă prin urină este responsabilă pentru apariția poliurie și nicturiese eliberează cantități mari de urină, care sunt cauza setei constante pe care o trăiesc copiii (polidipsie).
Deshidratarea este responsabilă de constipație la acești pacienți. În plus, cantități mari de calciu se pierd prin urină (hipercalciurie), care poate provoca slăbirea structurii osoase (osteopenie). O parte din calciu se depune în rinichi, deoarece este concentrat în cantități semnificative în urină, ceea ce duce la nefrocalcinozaprecum și formarea de pietre la rinichi.
Pacienții cu dezechilibru electrolitic sever pot prezenta anomalii ale ritmului cardiac – bradicardie, aritmii cardiaceiar în cazurile severe, stop cardiac.
Diagnosticul final se bazează pe un studiu de laborator al electroliților – potasiu, magneziu, renină, angiotensină, aldosteron și prostaglandina E2. Ele sunt observate niveluri scăzute de potasiu, clor și sodiu în sânge și, corespunzător, bogate în urină. Nivelurile hormonale renina și aldosteronul din sânge sunt marica răspuns compensator la dezechilibrul electrolitic.
Tratamentul pentru sindromul Bartter se concentrează pe menținerea nivelurilor normale de potasiu în sânge. Acest lucru se realizează prin consumul unei diete bogate în potasiu. Terapia farmacologică clasică include suplimente cu clorură de potasiuun inhibitor de prostaglandine (indometacină) și un antagonist al aldosteronului (spironolactonă).
Diuretice care economisesc potasiu– spironolactona, eplerenona si amilorida ajuta semnificativ la reducerea hipokaliemiei. Alte medicamente utilizate pentru tratarea sindromului Bartter pot include captopril și, la copii, hormonul de creștere pentru a reduce osteopenia și statura mică.
Referinte:
