sindromul Munke (Muenke) este o boală genetică caracterizată prin închiderea precoce a unor oase ale craniului (craniosinostoză). Principalele semne și simptome ale sindromului Munke includ craniosinostoza și alte defecte osoase, forma anormală a capului și trăsăturile faciale neobișnuite.
Alte caracteristici a sindromului Munke includ – pierderea auzului; întârziere în dezvoltare; retard intelectual; probleme de comportament; epilepsie; deviația ochilor, în care axele vizuale nu sunt paralele (strabism); mișcări repetitive, necontrolate ale ochilor (nistagmus), pierderea vederii și întreruperea respirației în timpul somnului (apnee obstructivă în somn). Craniosinostoza este de obicei diagnosticată la nou-născuți.
Cele mai bune rezultate de la tratamentul a sindromului Muncke sunt observate atunci când copiii afectați sunt supuși unor proceduri chirurgicale precoce, precum și tratament în timp util și susținut pentru celelalte semne și simptome ale tulburării.
Dr. Maximilian Müncke, un genetician medical, a identificat pentru prima dată această tulburare în 1997 ca fiind diferențiază acest diagnostic din alte sindroame de craniosinostoză definite anterior. Sindromul Munke este cunoscut și ca craniosinostoză legată de FGFR3. Trebuie remarcat faptul că se crede că sindromul Munke reprezintă 25-30% din toate cauzele genetice ale craniosinostozei.
Sindromul Munke este o consecință a unei tulburări specifice care provoacă o schimbare (patogenă) (variantă) în gena receptorului 3 al factorului de creștere a fibroblastelor (FGFR3). Genele conțin informații pentru a produce proteine care joacă un rol critic în organism. Când apare o mutație într-o genă, aceasta face ca proteina (care este asociată cu acea genă) să nu mai funcționeze sau să nu funcționeze corect. În funcție de rolul unei anumite proteine, perturbarea acesteia poate afecta diferite părți ale corpului. Mai mult de jumătate (>50%) dintre cei afectați de sindromul Munke moștenesc o variantă patogenă de la părintele lor. Atunci când nu este moștenită de la niciunul dintre părinți, modificarea genetică a FGFR3 este nouă pentru pacient (de novo).
Numele modificării genetice specifice care provoacă sindromul Munke este cunoscut ca p.Pro250Arg (sau p.P250R). Aceasta înseamnă că la poziția 250 în gena FGFR3, o instrucțiune pentru sinteza unui bloc de construcție (aminoacid) al proteinei a fost schimbată (înlocuită cu o instrucțiune pentru un alt aminoacid) și acest lucru face ca gena să nu mai funcționeze corect. .
Gena FGFR3 oferă instrucțiuni pentru fabricarea unei proteine numită receptor 3 al factorului de creștere a fibroblastelor (FGFR3). Această proteină este necesară pentru dezvoltarea normală a multor părți ale corpului, inclusiv a creierului și a oaselor. Modificarea genetică specifică care provoacă sindromul Munke determină să apară procesul de dezvoltare normală Prea repede, conducând la semnele și simptomele bolii. Diferite modificări ale genei FGFR3 sunt asociate cu diferite sindroame.
Sindromul lui Munke este autosomal dominant boala. Aceasta înseamnă că o schimbare (varianta patogenă) doar în una dintre cele două copii ale genei FGFR3 este necesară pentru a provoca boala. Modificarea genetică poate fi moștenită de la oricare dintre părinți sau poate fi rezultatul unei gene modificate la persoana afectată. Riscul de transmitere a variantei patogene de la un părinte afectat la un copil este de 50% pentru fiecare sarcină. Riscul este același pentru bărbați și femei.
S-a raportat că are sindromul Munke expresivitate variabilă și penetrabilitate redusă. Expresivitatea variabilă înseamnă că există o serie de simptome care pot apărea la cei afectați de aceeași boală genetică. Penetranța redusă înseamnă că nu toți cei afectați de o modificare genetică care provoacă boli dezvoltă simptome. Este posibil ca o persoană să aibă sindromul Munke și să nu aibă semne ale bolii, dar să aibă copii cu sindromul Munke care dezvoltă multe dintre problemele bolii.
Referinte:
1. Murali CN, McDonald-McGinn DM, Wenger TL, McDougall C, Stroup BM, Sheppard SE, Taylor J, Bartlett SP, Bhoj EJ, Zackai EH, Santani A. Muenke syndrome: Medical and surgical comorbidities and long-term management.
2. Wilkie AO, Byren JC, Hurst JA, Jayamohan J, Johnson D, Knight SJ, Lester T, Richards PG, Twigg SR, Wall SA. Prevalența și complicațiile tulburărilor monogene și cromozomiale în craniosinostoză
3. Morriss-Kay GM, Wilkie AO. Creșterea bolții normale a craniului și alterarea acesteia în craniosinostoză: perspective din genetica umană și studii experimentale
4. Centrul Național pentru Informații Biotehnologice (NCBI). Kruszka P, Rolle M, Kahle KT și colab. Sindromul Muenke
