În primul rând, rețineți că mercurul nu este o componentă naturală a tonului, este rezultatul poluării. Mercurul este eliberat în apă de către plantele industriale și, în cele din urmă, ajunge în oceane. Bacteriile naturale absorb apoi mercurul, transformându-l în metilmercur, care devine hrană pentru peștii mici. Astfel, cu cât peștele este mai mare, cu atât este probabil să fi ingerat mai mult mercur. Mercurul este o substanță chimică de care organismul poate scăpa dacă este în cantități mici. Dar dozele mari din acest metal afectează creierul și sistemul nervos.
Consecințele intoxicației cu mercur sunt bine cunoscute. Primele semne de intoxicație includ amorțeală la nivelul degetelor de la mâini și de la picioare și o coordonare slabă. La adulți, otrăvirea cu mercur poate afecta tensiunea arterială, poate provoca tremor și, în cazuri severe, pierderea memoriei și chiar a vederii. În cel mai rău caz, expunerea la mercur poate provoca malformații fetale, probleme renale, insuficiență respiratorie și chiar moarte. Potrivit cercetărilor, intoxicația cu mercur este deosebit de periculoasă pentru organismul în curs de dezvoltare. De aceea este recomandat să le oferi copiilor mai puțin ton decât adulților.
Experții în nutriție notează că tonul albacore conține de 2-3 ori mai mult mercur decât alte tipuri de ton. „The Washington Post” raportează că cantitatea sigură de ton (indiferent de tip) se calculează astfel: 200 de grame pe săptămână dacă cântărești 70 kg. Și pentru femeile însărcinate, mamele care alăptează și copii, cantitatea sigură de ton permisă pe săptămână este de două până la trei ori mai mică.
